30 de lucrări esențiale din arta recentă, explicate de istoricul de artă Bogdan Iacob


Curs video online /

De câte ori ai vizitat un muzeu de artă contemporană/recentă/modernă și te-ai simțit copleșit de lucrările prezentate acolo?

Cursul acesta îți scoate în față 30 de lucrări de artă care să te ajute să navighezi mai ușor printre multitudinea de imagini de neînțeles. În două episoade, Bogdan Iacob vorbește, analizând 30 de lucrări celebre și sofisticate, despre aspecte la care poți fi atent atunci când analizezi lucrări de artă recentă.

Meet the trainer:
Bogdan Iacob


Bogdan Iacob este istoric de artă, specializat în evoluția artei recente, văzută însă din perspectivă istorică, antropologică și sistemică largă. Formarea sa intelectuală include familiarizarea cu domeniile istoriei, istoriei artei, antropologiei culturale și studiilor sistemelor complexe.

____

Este profesor și conducător de doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj, cu o experiență de 21 de ani în strădania de a servi studenților spre dezvoltarea lor intelectuală și profesională. A susținut cursuri de istoria artei, studii vizuale și antropologie vizuală pentru studenții universității clujene, dar și la instituții de învățămînt superior artistic din Londra, Bari sau Budapesta, precum și cursuri de scurtă durată destinate celor interesați de domeniul artei și culturii, fără a fi profesioniști ai domeniului.  

A curatoriat peste 50 de expoziții de artă contemporană, mai ales realizată de artiști români de generație tînără, dintre care unii sînt astăzi nume de referința ale lumii artistice contemporane, cum ar fi Marius Bercea, Mircea Suciu, Hortensia Mi Kafchin, Dumitru Gorzo, Ioan Sbârciu, Arantxa Etcheverria, Szilard Gaspar, Dan Măciucă, Norbert Filep, Pavel Grosu sau Szabolcs Veres. Expozițiile sale au inclus însă și artiști-reper pentru arta românească a ultimelor cinci decenii, cum ar fi Ștefan Bertalan, Florin Mitroi, Iulian Mereuță, Alexandru Antik, Yvonne Hasan sau Ion Bârlădeanu.

Creator și principal contributor al blogului de critică de artă vizuală Iacob’s review, este de asemenea autor al mai multor cărți și studii despre arta contemporană, critica de artă și curatorie, printre care se numără volumele „Offline. Critical texts” și ”The Coat of Many Colors. Essentialism versus Constructivism in Recent Definitions of Art”. 


Ce primești în acest curs: două episoade video înregistrate în care se prezintă câte 15 lucrări de artă

Cursul prezintă succint 30 de lucrări de artă recentă, în general numită modernistă și contemporană, încercând să răspundă la câteva dintre întrebările fundamentale acestea, dar mai ales despre ce ne spune ea despre epoca recentă și despre noi, ca oameni ai vremurilor noastre.

____

Este împărțit în două episoade video, înregistrate, cu istoricul de artă Bogdan Iacob, care prezintă fiecare lucrare în parte.


1.

Primul episod este dedicat lucrărilor celebre de artă recentă. Lucrări despre care probabil ați mai auzit precum: Pablo Picasso - Les Desmoiselles d Avignon, Andy Warhol - Marylin Dyptich, Damien Hirst - The Physical Impossibility. Bogdan prezintă aceste lucrări dintr-o perspectivă de istoria artei, aducând în fața voastră perspective pe care cel mai probabil nu le-ați mai întâlnit până acum.


2.

Ce-al de-al doilea episod este dedicat lucrărilor apreciate de către Bogdan Iacob. Selecția îi aparține integral și a fost făcută strict după expertiza și experiența pe care o are în domeniu de peste 20 de ani. Lăsăm lista lucrărilor să fie descoperită atunci când urmăriți episodul, însă amintim, dintre lucrările menționate: Bill Viola - Ocean without a Shore, Antonio Lopez - Garcia The Table, Anselm Kiefer - The Fertile Crescent Series.


Exemplu de video din curs


Ce numim „artă recentă”?

Artă recentă este în general numită modernistă și contemporană și se referă la lucrări de artă din ultimul secol.

Cursul nu pleacă de la prezumția mult prea răspândită că ne-inițiații în domeniu nu pot înțelege arta recentă și că au nevoie imperioasă de explicații, eventual ample și complicate, pentru a se apropia de ciudata entitate numită „obiect de artă”.

Convingerea pe care se fundamentează abordarea cursului în această privință este că esențială pentru experimentarea artei nu este înțelegerea ei intelectuală, ce poate fi articulată verbal, ci întâlnirea curajoasă, deschisă cu obiectul de artă, care este capabil de a acționa asupra privitorului, în primul rând la nivelul emoțional, sufletesc, iar această energie a obiectului de artă este accesibilă oricui, deși nu tuturor în același fel.

Obiectivul principal al acestui curs este ca ca participanții să își însușească o înțelegere generală a lucrărilor care au marcat istoria artei în ultimul secol, dar, mai important, să dobândească disponibilitatea pentru întâlnirea dezinhibată, încântătoare și formativă cu arta atunci când vor avea ocazia în viața reală.

Acest curs face parte dintr-o serie de produse semnătură BEAM, unde invităm oameni din afara organizației noastre să împartă din cunoștințele lor. Misiunea lor este aceea de a aduce perspective, idei, referințe și discuții profunde.

____

Trainerii sunt curatoriați cu grijă de către Alexandra Crăciun, oameni care lucrează cu aceeași etică și cu aceleași valori pe care le avem și noi.