Ce e arta? Și de ce e ciudată arta recentă?


Our workshops & events /

Un curs care te face să ai o înțelegere generală a evoluției și a fenomenelor cruciale care au marcat istoria artei în ultimul secol, dar, mai important, să dobândești disponibilitate pentru întâlnirea dezinhibată, încântătoare și formativă cu arta recentă.

20 și 21 aprilie 2024, offline, Cluj-Napoca, România

Meet the trainer:
Bogdan Iacob


Bogdan Iacob este istoric de artă, specializat în evoluția artei recente, văzută însă din perspectivă istorică, antropologică și sistemică largă. Formarea sa intelectuală include familiarizarea cu domeniile istoriei, istoriei artei, antropologiei culturale și studiilor sistemelor complexe.

____

Este profesor și conducător de doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj, cu o experiență de 21 de ani în strădania de a servi studenților spre dezvoltarea lor intelectuală și profesională. A susținut cursuri de istoria artei, studii vizuale și antropologie vizuală pentru studenții universității clujene, dar și la instituții de învățămînt superior artistic din Londra, Bari sau Budapesta, precum și cursuri de scurtă durată destinate celor interesați de domeniul artei și culturii, fără a fi profesioniști ai domeniului.  

A curatoriat peste 50 de expoziții de artă contemporană, mai ales realizată de artiști români de generație tînără, dintre care unii sînt astăzi nume de referința ale lumii artistice contemporane, cum ar fi Marius Bercea, Mircea Suciu, Hortensia Mi Kafchin, Dumitru Gorzo, Ioan Sbârciu, Arantxa Etcheverria, Szilard Gaspar, Dan Măciucă, Norbert Filep, Pavel Grosu sau Szabolcs Veres. Expozițiile sale au inclus însă și artiști-reper pentru arta românească a ultimelor cinci decenii, cum ar fi Ștefan Bertalan, Florin Mitroi, Iulian Mereuță, Alexandru Antik, Yvonne Hasan sau Ion Bârlădeanu.

Creator și principal contributor al blogului de critică de artă vizuală Iacob’s review, este de asemenea autor al mai multor cărți și studii despre arta contemporană, critica de artă și curatorie, printre care se numără volumele „Offline. Critical texts” și ”The Coat of Many Colors. Essentialism versus Constructivism in Recent Definitions of Art”. 


Întrebări

Am nevoie de explicații ample și complicate ca să înțeleg arta recentă?

De ce s-a schimbat atât de tare arta în ultimii ani?

De ce mi se pare că îmi e inaccesibilă arta recentă?

Care e valoarea reală a artei recente și cum o stabilim?

E arta recentă instrumentalizată politic și care sunt mecanismele sistemului?

E absolut obligatoriu să-mi placă arta recentă? Dacă mie nu-mi transmite nimic?


Despre ce este acest curs?

Cursul prezintă succint evoluția artei recente, în general numită modernistă și contemporană, încercând să răspundă la câteva dintre întrebările fundamentale despre aceasta, dar mai ales despre ce ne spune ea despre epoca recentă și despre noi, ca oameni ai vremurilor noastre.

____

Cursul se deosebește de marea majoritate a abordărilor academice sau de popularizare ale temei artei recente prin trei importante aspecte.


1.

În primul rând, spre deosebire de acestea, care se concentrează aproape exclusiv pe a arăta și a încerca să explice ce s-a schimbat în arta civilizației occidentale în epoca recentă, cursul nostru atrage atenția asupra celor ce nu s-au schimbat și argumentează că continuitățile sunt la fel de importante ca schimbarea. 


2.

În al doilea rând, cursul nu pleacă de la prezumția mult prea răspândită că ne-inițiații în domeniu nu pot înțelege arta recentă și că au nevoie imperioasă de explicații, eventual ample și complicate, pentru a se apropia de ciudata entitate numită obiect de artă. Convingerea pe care se fundamentează abordarea cursului în această privință este că esențială pentru experimentarea artei nu este înțelegerea ei intelectuală, ce poate fi articulată verbal, ci întâlnirea curajoasă, deschisă cu obiectul de artă, care este capabil de a acționa asupra privitorului, în primul rând la nivelul emoțional, sufletesc, iar această energie a obiectului de artă este accesibilă oricui, deși nu tuturor în același fel.


3.

În al treilea rând, cursul nu evită să încerce a răspunde explicit la întrebări dificile despre valoarea reală a artei recente, despre mecanismele sistemului contemporan al artei sau despre instrumentalizarea politică sau financiară a artei. 


Obiectivele cursului sunt ca participanții să își însușească o înțelegere generală a evoluției și a fenomenelor cruciale care au marcat istoria artei în ultimul secol, dar, mai important, să dobândească disponibilitatea pentru întâlnirea dezinhibată, încântătoare și formativă cu arta.


Program

Prima ediție a acestui workshop din ianuarie ne-a făcut să înțelegem că o singură zi nu este suficientă pentru acest workshop, motiv pentru care, am regândit acest concept într-o serie de două zile:

  • Aspecte teoretice, definiții, cadru introductiv

    09:30 - 10:00: check-in;
    10:00 - 12:30: sesiune de introducere;
    12:30 - 14:00: pauză de masă;
    14:00 - 17:00: sesiune de curs, cu două mici pauze;

  • Studii de caz pe lucrări de artă cunoscute și apreciate la nivel național și internațional⁠

    09:30 - 10:00: check-in;
    10:00 - 12:30: sesiune de curs;
    12:30 - 14:00: pauză de masă;
    14:00 - 17:00: sesiune de curs, cu două mici pauze;

Fotografie de la expoziția curatoriată de Bogdan Iacob la Muzeul de Artă Cluj-Napoca împreună cu artistul Szilard Gaspar. O premieră mondială: o instalație de artă cu un ring de box în mijlocul unui palat baroc.

fotografie de Mcsk Mariann

Detalii logistice despre curs

Data:
20-21 aprilie 2024

Locația:
va fi comunicată anterior

Numărul de locuri disponibile:
20

Costul cursului:
200 euro (*nu include prânzul)

Plata poate fi făcută online accesând acest link

Acest curs face parte dintr-o serie de evenimente semnătura BEAM, unde invităm oameni din afara organizației noastre. Misiunea lor este aceea de a aduce perspective, idei, referințe și discuții profunde.

____

Trainerii sunt curatoriați cu grijă de către Alexandra Crăciun, oameni care lucrează cu aceeași etică și cu aceleași valori pe care le avem și noi.